Sunday, March 29, 2015

Peripeții alături de Sam

Vreau să scriu despre o problemă super curentă pentru mine și cu siguranță nu sunt singura care s-a confruntat cu așa ceva, poate vă ajută pe viitor. :D


Sunt utilizatoare de Android, mai precis, am un Samsung S3 mini cumpărat de pe emag, era nou, toate bune. Îl am de ceva vreme, vreo juma de an să zic așa și până acuma am avut cam 2 probleme mai măricele cu el.

Prima: îmi instalasem la un moment dat o aplicație șmecheroasă pentru pozat super șmecher și cu filtre și tot pachetul, Candy Camera adică. Iar după vreo 2 luni, am început să primesc de la Clean Master niste crashing reports cum că aplicația asta îmi încetinește performanțele telefonului. L-am scanat și după puțin timp a început să mi se retarteze telefonul încontinuu fără să mă lase să mai intru pe ceva, așa ca l-am resetat la setările din fabrică. Problem solved! Și nu mai folosesc aplicația aia pentru că țin la Sam (da, telefonul meu are nume:D) :3

A doua: ceva mai curentă problema asta, în vreo lună am pățit-o de două ori. Mi se blochează touchscreen-ul. Prima oară am rezolvat-o în 10 min, cu un simplu restart și apoi un scan, dar azi, l-am butonat și resetat și bibilit vreo 5 ore cred, până când am putut cere ajutorul experților de pe internet. Iar prin experți, mă refer la Google și prietenii săi. Astfel, am dat de un truc care m-a ajutat să-l fac să meargă. Aici e tutorialul.



Practic, mi-am păcălit telefonul, a trebuit să repet mișcarea ce o explică aicișa de vreo 3 ori ca să fie treaba bună, după cum am văzut că toți ce au încercat trucul au trebuit s-o facă. De parcă nu îl resetasem de nșpe mii de ori, încă 3 nu fac nimic :))
Un alt internaut ce dă sfaturi de genul, a deșurubat telefonul ca să acționeze o componentă, care chipurile face legătura dintre LCD și telefon, cică acele fire și chestii se mai deconectează ceea ce face să ni se blocheze ecranul, da' mie fix aia îmi trebea, să-l mai și decompun :))

Panica fiind mare pentru că nu eram acasă să pot căuta ceva sfaturi, dar mie mi-a mers și apoi am dat binecunoscutul clean/scan ca să mă asigur că nu au fost viruși sau mai știu eu ce ”boli” transmise de către Android :)) probabil l-o fi prins o viroză, că tot se poartă :))

Dacă telefonul tău prinde vreodată o viroză de genul, încercă metoda asta sau dacă problema persistă, du-l la ”medic” :D
Spor la butonat! Tehnologia fie cu noi! :D


✌&♥

2 comments:

  1. Replies
    1. Așa e! Are multe bug-uri și e destul de enervant! :)) Dar fii pe fază, urmează part II ! :)) :D

      Delete