Saturday, December 1, 2012

Senzații tari românești

Azi e ziua națională a României și probabil ziua în care, în ciuda la a ce se întâmplă în țară, avem și un motiv pentru care suntem mândrii că suntem români. Deși mulți dintre noi nu vor arăta asta verde-fățiș și recunosc că adeseori și eu îi dau prea puțină importanță acestei țări în care m-am născut și am nemulțumirile mele. Nu pot să zic că nu mi s-a zbârlit părul de pe mână când am auzit imnul azi, chiar și de la tv, pentru că aș minți.

Sunt mândră că sunt româncă, moldoveancă chiar.
Îmi place aerul de acasă, îmi place să mă pierd în peisaj când călătoresc, îmi place să dau search pe Google Earth la unele locuri care nu le cunosc din țară.
Îmi place mâncarea, îmi plac tradițiile.. îmi place limba română, îmi plac accentele din fiecare zonă și îmi place cum ne amuzăm la facultate de sensurile unor cuvinte din acestea care sunt diferite.
Îmi plac scriitorii români, poeții, actorii, artiștii...
Îmi plac culorile de pe steag. 

Deși niciodată n-am putut să o desenez liber, îmi place forma României- arată ca un pește, capul fiind în partea de vest :))) și aproape că Munții Banatului îi stau drept ochi acestui pește :D 

Îmi place atunci când sunt întrebată de persoane de alte naționalități cum e să locuiești aici, persoane care caută informații despre locurile pe care le pot vizita, despre istorie, tradiții, ba chiar învață limba română ca să poată veni aici. Cine ar învăța limba română când e la un ocean distanță, într-o țară cu mult mai multe posibilități? Prima oară nu am înțeles nici eu..
Îmi place să mă dau mare că sunt de aici- dacă unii nu știu unde este România, eu zic că "Da, bineînțeles că știu". 
De unde credeți că vin toate poveștile cu vampiri? Cuvântul "dor"? Stiloul? Componentele Turnului Eiffel?

Dacă România s-ar personifica într-un om, ce i-ai zice?
Eu i-aș mulțumi și m-aș bucura că încă mai rezistă :)

La mulți ani România!

✌&♥

PS: Mă jucam astăzi și uite ce a ieșit

2 comments: