Thursday, November 22, 2012

Probleme existențiale (II)

Poate am eu o problemă, dar am câteva nemulțumiri legate de viața de capitală, ce-i drept puține la număr, dar dacă tot n-am mai scris pe blog de mult, mă gândeam că oleacă de daily complaining nu strică, mai ales că mi s-a zis că sunt as la asta ;)


În primul rând, legat de metrou/transportul în comun, of course... mereu la ora 7am/8am când toată populația are de mers la serviciu sau mă rog, în treaba lor, e super mega aglomerat și nici că iau toți scările normale pentru că what the fuck, de ce să ne mișcăm picioarele pe câteva scări? mai bine haide să încurcăm toată populația și să ne învârtim pe acolo până ne hotărâm pe unde să o luăm că doar na, și hai să le folosim pe cele rulante, dacă tot sunt, nu?! Asta zic și eu.

În al doilea rând, tot la metrou, la Piața Unirii, unde puhoiul de oameni călătorește zilnic și, again, dimineața se îngrămădesc toți să intre în metrou și practic vrei nu vrei, tot intrii în metrou pentru că te împing alții de la spate și ajungi ca sardina. Dar tot mai amuzant e atunci când ești ca o sardină și pune frână brusc.. oh yeahh, that's the life....

În al treilea rând, în facultate, problema liftului. Eu mereu iau scările, când urc, când cobor, chiar și până la etajul 5 sau la 7, sau mă rog. Bine. uneori când colegele mele prind liftul, merg și eu evident, dar nu tot timpul. Dar alții, nuuu, chiar și un etaj, hai să luăm liftul pentru că 10 scări sunt cam imposibil de urcat, chiar nu știu cine a inventat scările, ar trebui să-i fie rușine că a îndrăznit să inventeze asemenea tortură pentru umanitate. Really.. go in the corner and think about what you've done mister :-w

În al patrulea rând, nu înțeleg de ce se zice că românii nu citesc deloc.. eu v-aș sugera să veniți dimineața la metrou să vedeți cum se îngrămădesc cu toții să ia ziarul Ring (ziar gratuit).  Alții își cumpără ziarul Click sau Cancan și îl citesc oriunde ar fi, în picioare în metrou, aproape să cadă sau chiar și sprijiniți de alți oameni, e ok, atât timp cât se face un heavy reading în fiecare dimineață ;)

În al cincilea și ultimul rând, vreau vin fiert. Tot zic de ceva vreme că vreau și nu mă bagă nimeni în seamă.. Deci tot vinu' fiert să apeleze la mine, okayy?? :D Mulțumesc! Merci! Thank you! Teșekkur ederim! Danke! :)))


Song of the night:
Pink Floyd - Brain Damage/Eclipse

✌&♥

4 comments:

  1. OK. Promit că beau în cinstea o cană de vin fiert mâine :)))

    ReplyDelete
  2. Ha! Foarte amuzant! Îmi aduce aminte de timpul meu petrecut în capitală. Văd că a rămas neschimbat din ce descrii tu. Daa.. metroul acolo unde ai șanse să te trezești cu multe mâini suspecte pe tine :))

    A spus careva.. vin fiert? O da! Una și eu, merci.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi pare bine ca te regasesti si nu zic aiureli :))))
      Si da, si eu vreeaaau =((

      Delete