Friday, October 26, 2012

You're not gonna believe this

Într-un oraș european, cu peste 1 milion jumătate de locuitori (care e în continuă creștere), e cam imposibil să ajungi undeva la timp dacă nu-ți iei o marjă de timp, mai ales dacă folosești transportul în comun. Sau cred și dacă iei mașina proprie, tot trebuie să ai în vedere traficul și vremea și tot ce trebe luat în calcul și să estimezi în cât timp o să ajungi la destinație.

Așa că eu iau metroul mai mereu. E rapid, comod, etc etc, cam scump acum cu ultimele schimbări, dar cred că oricât ar fi prețul, tot ai nevoie de serviciile lor așa că plătești cât e.
Îmi place mult că atunci când mă grăbesc să prind metroul și mai ales aici unde stau eu, conductorul vede că mai vin oameni, dar pleacă din stație pentru că deh, nu că n-aș alerga, pff, mă pune la mișcare Metrorexul ăsta :))
Sau la Piața Romană (poate și în alte stații), peroanele fiecărei direcții sunt față-n față și când se aude așa un sunet de avion, semn că vine metroul, toți se uită în direcția în care ar veni metroul pentru ei, fiind dezamăgiți când realizează că vine de fapt pe partea cealaltă și aruncă o privire gen ":-L". Și cei pentru care vine metroul sunt ceva de genul fuck yeah suckers :))))
Am avut și plăcerea de a asculta o grămadă de melodii diferite, dar nu am înțeles ce creaturi ar putea asculta un soi de house de ăsta cu muzică populară. În metrou. La cel mai tare volum ever.

Anyway, am dat peste niște melodii faine - pot fi ascultate și în metrou :))
Asta ar fi una dintre ele:
The Rasmus - Save me once again
Mereu mi-au plăcut băieții ăștia :") 


✌&♥

No comments:

Post a Comment