Sunday, July 22, 2012

Moldavia style

Sunt acasă la "mini" de vreo 2 zile și.. ce să zic, deocamdată îi bini di tăt :))

Printre cei de aici, de care îmi era tare dor (pentru că n-am mai ajuns acasă de pe la mijlocul lui aprilie, că deh, m-am rebelit în Bucureștiul ala, ce să-i faci =)) ), se numără și inimioara mea, Linda. E o scumpiricăăă, și da, așa vorbesc eu când stau cu ea, because I can! 

Diminețile încep foarte original aici. 
Mă trezesc la 6am speriată din cauza unui Nokia alb-negru amărât care, săracu, și închis și vai de capul lui și ascuns printre lucruri în noptieră, îi sună alarma (cu vibrații, bineînțeles) de se trezesc și morții, bănuiesc că toți am trecut prin febra Nokia când eram mai mici și știți cât de melodios sună. 
Dar până la urmă s-a oprit și am adormit.
La 8am încep să sune telefoanele fixe, mobile toate odată și normal, la fel de melodios. Zici că suntem la dispecerat. 

Când m-am mai trezit și eu, pe ora unui alt meridian, nici c-am terminat bine de mâncat și deja m-au pus la treabă. Azi mai puțin și am reușit să citesc și eu puțin. Abia am început cartea, dacă e cineva interesat, there ya have it: "Înainte de furtună"  :)
Și să fim în ton cu titlul cărții, aici a plouat puțin, vă prezint o poză cu iz răcoros:

M-am întâlnit cu Sorinizzlee și Dee azi. ^^ Ce frumoos ♥ 
Și a fost și mai frumos când a căzut lumina într-un pub unde am fost cu Sorina, beznă pentru câteva minute bune și a trebuit să ascultăm și conversațiile inteligente ale unora, dar în fine :)

To be continued..

No comments:

Post a Comment